Din culise: De la un ceai la Prima Conferință despre Reclamele PPC din Moldova

Acum că, deja am stabilit data pentru următorul eveniment PPC Day - 21 noiembrie 2020, trăim din nou emoțiile a tot ce fost Prima Conferință despre Reclamele PPC din Moldova. Motiv pentru care am decis să împărtășim cu voi detalii din culise pe care puțini le știu. 

Mă numesc Anna Velicescu și vă voi însoți în mica noastră istorioară PPC Day. 

Să începem.

Ce ar fi dacă...
 

Totul a pornit la mijlocul lunii octombrie, iar ideea a venit de nicăieri, pe neprins de veste. Eram la un ceai, adică la una din obișnuitele noastre întâlniri cu echipa, în care ne facem planul pe viitor, atunci când Natalia a întrebat ce ar fi dacă organizăm un eveniment la care am fi dorit noi să mergem. Unul mai diferit față de tot ce există până acum în Moldova despre promovarea pe online. Un eveniment despre reclamele PPC (nu doar Google), în care specialiști și antreprenori care au rezultate cu reclama Pay Per Click, să vorbească din experiența lor. Ne-am gândit că ar fi tare frumos să fie prima sâmbătă din decembrie, ca mai târziu să aflăm că 3 dintre sălile în care ne gândeam să aibă loc evenimentul erau ocupate pentru data de 7 decembrie. Deci, am lăsat ideea drept perspectivă pentru 2020 și ne-am văzut de clienți și de taskuri.

Evenimentul va avea loc în Decembrie!
 

Eram deja în noiembrie, o zi de joi obișnuită, zi în care eu lucrez la un alt proiect și nu sunt la iHub. Am primit un mesaj de la Tudor în care mă întreba dacă am timp să trec pe la iHub spre seară pentru un ceai. În gând speram să nu fie vorba despre PPC Day... Am încremenit câteva secunde, realizând că el a luat în serios ideea evenimentului și că își dorește mult să o realizeze în acest final de an. Mai mult, el deja verificase care dintre săli este liberă în zilele apropiate datei de 7 decembrie. Și surpriză – Digital Park era liber pe 6. A urmat o discuție lungă despre resursele și posibilitățile pe care le  avem ca într-un final să dăm noutatea pe chatul echipei – PPD Day va avea loc pe 6 decembrie 2019!

Aveam doar 4 săptămâni la dispoziție  
 

A doua zi a avut loc o ședință cu echipa în care am discutat tot ce ne dorim noi la PPC Day.  Cea mai mare problemă era timpul, evenimentul urmând să aibă loc în 4 săptămâni. Panică!

Nu am crezut că voi face față
 

Nu îmi mai amintesc dacă am închis vreun ochi noaptea următoare. Aveam emoții enorme pentru că în o bună partea de organizare și promovare eram implicată eu. M-am uitat în oglindă și nu aveam nici o siguranță că voi face față, pentru că avea să fie primul meu eveniment de asemenea anvengură pe care era să îl organizez. Dar provocările sunt și ele parte din reușită, așa că ziua următoare mi-am șters ochii de nesomn, și am început a schița un plan de acțiuni.

Un nou membru în echipă
 

Știam deja că vrem să fie o zi dedicată reclamelor Pay Per Click. Aveam câteva idei legate de speakeri și teme. Aveam locația – o sală cu spațiu deschis și o atmosferă business, cu ferestre transparente și multă lumină de zi, o mini scenă și maxim 180 de locuri.

Am pus totul pe hârtie și am înțeles că urmează o perioadă intensă. Și pentru că aproape la toate etapele de promovare aveam nevoie de mult text, l-am chemat în echipă pe Ion, pe partea de copywriting.

Ion a contribuit cu textele pentru Landing Page, email, articole și postări tip storytelling, dar și ne-a ajutat cu definitivarea temelor și speakerilor pentru eveniment.  În asemenea momente este un dar să ai pe cineva care îți poate livra texte (aproape) la orice oră.

Evenimentul nu ar fi fost la fel fără partenerii noștri
 

A urmat lucrul cu designerii pentru bannere și logo, crearea siteului dedicat evenimentului și apoi promovarea lui. Pentru că așa cum spuneam, la început nu aveam absolut nimic. În paralel, Tudor se ocupa de confirmările speakerilor. Iar eu de partenerii care să ne ajute să creem atmosferă în timpul evenimentului. Tot aici vreau sa menționez cât de important este să fii susținut în toate ideile care vin pe neașteptate și să le zic încă un mulțumesc în plus partenerilor noștri Oglinda Selfie MoldovaDallmayr Coffee MoldovaMagic ShapesFotoMania - emoții imprimateChatbot by SmartUpVinaria din Vale și Doubles.studio

Am folosit tot arsenalul de promovare
 

Ce ține de promovare, am vrut să facem totul cât mai digitalizat și să utilizăm toate instrumentele: Google Ads (asta este nișa noastră), Facebook Ads, Email Marketing, Instagram, Chatbot și puțin PR (care este domeniul meu). Iar aici trebuie să menționez partenerii noștri media care fără ezitare au acceptat să ne susțină. Voi lăsa la final titlurile care au anunțat Prima Conferință despre Reclamele PPC din Moldova. 

Primul Șoc: Doar 4 bilete vândute în prima săptămână
 

În prima săptămână am pus la punct toate canalele și am început promovarea, cu bilete early bird, cu preț de aproape 2 ori mai mic. Între timp coordonam procesul de comunicare cu speakerii evenimentului, cu furnizorii și echipa de design. Primul șoc, l-am primit vineri, când am deschis programul care ducea evidența biletelor și am realizat că s-au vândut doar 4… bilete până atunci. Panică din nou, dar care ne-a motivat să lucrăm și mai mult la acest eveniment.

Era timpul pentru un teambuilding
 

Șocul trebuia tratat și spiritul de echipă menținut. Îl întrebasem pe Tudor într-o seară înainte să plec, ce ar fi dacă ieșim undeva cu echipa înainte de eveniment. “Se poate!” a urmat cu o zi departe de zgomotul orașului, la Butuceni, pregătind sarmale. De ce sarmale? Nu știu! Dar în acel moment a fost util și gustos.

Al doilea șoc: Speakeri care vor să apară în altă ordine!
 

PPC Day urma să aibă un fir roșu prin prezentările speakerilor și ordinea speakerilor nu era deloc întâmplătoare. Motiv pentru care am rămas puțini derutați când un speaker a invocat o problemă personală pentru care nu poate să fie prezent la ora când am propus-o noi. Nu cădea cerul, dar ne așteptasem la alt gen de provocări în timpul evenimentului, doar nu legate de agendă și speakeri.

Biletele se vând!
 

Una rece, alta caldă și evenimentul merge înainte. Biletele se vindeau și noi aveam și mai multă încredere că evenimentul poate fi chiar așa cum ni-l imaginam. A urmat magie, pe care o cream cu o întreagă echipă cu specialiști. 

,,Am făcut tot ce am putut mai bine... ’’
 

Cu cât ne apropiam mai mult de eveniment, lucrul și emoțiile se intensificau. Tudor era mai tot timpul pe telefoane, Ion livra texte și la miezul nopții, iar Olga și Natalia în ultima săptămână s-au ținut numai de repetat speach-ul prezentărilor. Pentru că, la rândul lor, fetele debutau în calitate de speaker. Un aport tare important la prezentările lor a avut Ion, care “a tradus” cei mai importanți termeni specifici domeniului pentru a fi mai ușor înțeleși de public.  Nu era doar Prima Conferință despre Reclamele PPC, dar și prima experiență a fiecăruia dintre noi în organizarea și promovarea unui eveniment de asemenea anvergură. În seară înainte de eveniment am mers mai devreme acasă, împliniți, pentru că am făcut tot ce am putut mai bine!

6 decembrie – PPC Day, 143 participanți, 9 ore de eveniment și multă informație de calitate
 

Ziua de PPC Day a fost lungă, dar aproape că nu am simțit-o. Țin minte bine momentul când am văzut că lumea renunță la prânz doar pentru a asculta până la final prezentarea lui Eugen Topolschi, și atunci am înțeles că am reușit! Aveam un eveniment așa cum ni l-am imaginat: practic, cu informație utilă și public super de implicat. Rămâi alături de noi să vezi ce pregătim pentru ediția PPC Day 2020! 

Pe curând! 

Vă sugerăm să lecturați și:

Studiu de Caz: Cum să dublezi vânzările atunci când micșorezi bugetul de 2 ori?

Dynamic Search Ads (DSA) - campaniile de acest tip se recomandă a fi implementate pentru site-uri de e-commerce sau site-uri mari și foarte mari, cu peste zece mii de produse.

Citește mai mult 2019-05-27 1530

Cursul Practic Google Ads Nivel Mediu începe pe 27 ianuarie. Află ce obții dacă aplici.

Acest curs îți va reduce din timpul preconizat pentru însușirea setărilor și tehnicilor avansate în platforma Google Ads și te va învăța cum să le aplici corect.

Citește mai mult 2020-01-16 385

5 motive să vii la Prima Conferință Pay Per Click din Moldova

8 ore, 8 speakeri, 4 studii de caz și 2 sesiuni de networking cu cei mai buni experți din domeniul reclamei PPC – totul într-o singură zi. Ce poate fi mai provocator dacă ești marketer sau antreprenor?

Citește mai mult 2019-11-29 416