Primii pași în Remarketing-ul din Google Ads

Multe și nebănuite sunt cauzele de ce o bună parte din vizitatorii unui site îl părăsesc în scurt timp și nu se mai întorc. Dacă ți se întâmplă și ție la fel, înainte să invoci mii de cauze și să cauți soluții acolo unde ele nu există, încearcă remarkenting-ul din Google Ads. Află mai jos tot ce trebuie să știi despre unul dintre cele mai lucrative instrumente din marketing și ce posibilități îți oferă el în Google Ads.

Cum funcționează?

Să presupunem că, un utilizator a vizitat site-ul tău, dar nu a efectuat nici o acțiune stabilită drept conversie (ex: plasarea unei comenzi, abonarea la newsletter, înregistrarea pe site). Cu ajutorul remarketing-ului ai posibilitatea să restabilești legătura cu el prin mesaje mai personalizate. Aceste mesaje trebuie să-i reamintească despre vizita lui recentă pe site și să-l convingă să se întoarcă pentru finalizarea comenzii sau pentru o altă acțiune valoroasă pentru tine.

De ce să aplici Remarketing-ul din Google Ads?

Statisticele demonstrează că, pe unele nișe de business, campaniile de remarketing aduc un cost per achiziție de 4 ori mai mic în comparație cu celelalte tipuri de campanii Google Ads. Astfel în loc să pierzi buget pentru identificarea și educarea unor segmente de public noi, te poți ajuta de campanii de remarketing ca să captezi atenția potențialilor clienți care deja au manifestat interes pentru produsele sau serviciile promovate.

Alte avantaje:

Anunțuri personalizate - de exemplu: poți seta anunțuri cu oferte promoționale sau reduceri, doar pentru cei care au pus produse în coș dar nu au finalizat comanda.

Acoperire extinsă  - poți viza utilizatorii din listele de remarketing pe toate dispozitivele pe care le folosesc, atunci când accesează peste 2 milioane de site-uri și aplicații mobile.

Gestionezi mai eficient costurile - remarketing-ul îți permite să îmbunătățești eficiența campaniilor publicitare printr-o strategie automată de licitare. Costul corespunzător este calculat automat, în timp real, în funcție de datele utilizatorului.

Creezi anunțuri mai diferite - ai o varietate de opțiuni pentru tipurile de anunțuri, precum text, imagine, anunțuri adaptabile (text+imagine) sau video. Nu ezita să le testezi!

Urmărești statisticele în timp real - datorită rapoartelor, poți urmări performanța, locația și costul reclamei.

Afișarea promptă a anunțurilor - poți afișa anunțurile publicitare în timp ce utilizatorul caută informații despre produsele sau serviciile promovate de tine.

Revenim la partea teoretică!

Tipurile de Remarketing în Google Ads

Remarketing Clasic/Standard - publicitatea va fi afișată celor care deja au vizitat site-ul. Anunțurile vor apărea în mod strategic când utilizatorul va naviga pe alte site-uri din Rețeaua de Display.

Remarketing în Rețeaua de căutare - anunțurile vor fi afișate utilizatorilor care au vizitat site-ul, și l-au părăsit fără a înregistra o acțiune importantă pentru tine.

Remarketing Dinamic - afișează anunțuri dinamice pentru anumite produse și servicii pe care un vizitator le-a analizat anterior pe un site. Amintește-ți de ultima ta căutare pe www.booking.com, nu-i așa că destinația pe care ai analizat-o te-a urmărit chiar și pe site-ul meteo sau blogul tău preferat?!

Remarketing Video - oferă posibilitatea să afișezi anunțuri personalizate în rețeaua YouTube și Display.

Pentru cine faci Remarketing?

Înainte să setezi o campanie de remarketing trebuie să creezi audiențele cărora te vei adresa. Acestea pot fi create direct în contul Google Ads, prin instalarea codului de remarketing direct pe site sau prin Google Tag Manager sau ca segmentele de public în Google Analytics.

Segmentele de public din Google Analytics pot include utilizatorii care au pus produsele în coș, au adăugat produse la favorite, au plasat o comandă, au analizat o anumită categorie de produse, sau pur si simplu au vizitat site-ul în diferite perioade de timp. Google permite păstrarea datelor până la 540 zile. Mai mult, ai posibilitatea să creezi liste și mai personalizare de utilizatori în funcție de sursa de trafic, tipul de dispozitiv sau alte opțiuni.

Ulterior la crearea campaniei de remarketing în Google Ads, poți personaliza sumele licitate, cuvintele cheie și anunțurile pentru fiecare listă de remarketing, luând în considerare datele vizitatorilor site-ului. Astfel vei influența pozitiv eficiența anunțurilor.

 

Asta e tot ce trebuie să știi înainte să setezi prima campanie de remarketing.

Îți dorim mult spor!

Vă sugerăm să lecturați și:

Ce trebuie să știi despre SEO, Google ADS și Analytics?

Indiferent de domeniul de activitate, prezența pe Google a oricărei companii sau afaceri este obligatorie! Iar poziția pe Google trebuie să devină un punct forte! De ce?

Citește mai mult 18.03.2019 322

11 instrumente testate și recomandate pentru un specialist Google Ads

De la apariția publicității PPC au fost inventate și reinventate o suită de  instrumente, care au menirea să ne ajute zilnic să depășim provocările din mediul online.

Citește mai mult 11.02.2019 521

Glosar de termeni Google Ads

Știm cât de important este pentru fiecare antreprenor sau manager raportul de activitate și vânzări, și cât de utile pot fi datele din el pentru strategia de marketing. Motiv pentru care dedicăm această postare pe blog termenilor cheie Google Ads și definițiile acestora.

Citește mai mult 12.03.2019 247